duminică, 6 mai 2018

Dovada nr. 43: Înțelegeți că un "Dumnezeu ascuns" este imposibil



Iată aici un raționament pe care creștinii vor incerca să-l folosească frecvent pentru a justifica lipsa totală de dovezi pentru existența lui Dumnezeu. În cartea "Cazul Pro Credință", autorul Lee Stroble îl intervievează pe Dr. Peter Kreeft, care spune:
Scriptura îl descrie pe Dumnezeu ca pe un zeu ascuns. Trebuie să faci efortul să ai credință pentru a-l găsi. Sunt indicii pe care poți să le urmezi. Dacă nu ar fi așa, dacă ar fi ceva mai puțin sau mai mult decât indicii, ar fi dificil pentru mine să ințeleg cum am putea fi liberi să luăm o decizie asupra lui.
Indicii? Ascuns? Conform Bibliei, Dumnezeu s-a încarnat în el însuși. A creat un întreg trup uman numit Iisus. Acesta nu este un "indiciu" - este o dovadă imensa și evidentă. Este foarte greu să "ascunzi" un om de 80 kg care fuge de colo-colo făcând miracole la fiecare colț de stradă. Apoi aduni toate aceste miracole și le publici într-o carte. Unde este partea cu ascunsul? 
Sunt exemple ale dorinței lui Dumnezeu de publicitate în toată Biblia. Cea mai bine cunoscută parte este despărțirea Mării Roșii în cartea Exodului, capitolul 14:
Atunci Moise și-a intins mâna asupra apei; iar Tatăl a împins apa înapoi printr-un vânt puternic de est întreaga noapte și a făcut marea uscat, iar apele au fost împărțite. Oamenii Israelului au mers în mijlocul apei pe uscat, apele fiind un zid pentru ei de partea lor dreaptă și de cea stângă.
Asta e uimitor și complet evident. Mii de israelienii au văzut această întâmplare. Sunt multe alte evenimente care sunt la fel de evidente: mană din ceruri, cele 10 porunci cioplite în tablete de piatră, masacrul de Pesach și așa mai departe. Toate acestea sutn descrise în Biblie, pe care Dumnezeu a scris-o ca oamenii să poată citi astăzi despre acele evenimente și experiențe.
E destul de greu să ascunzi ceva ce faci în fața a mii de oameni și apoi descri și publici în miliarde de cărți. Clar Dumnezeu nu este un zeu ascuns.
Dar este un semn mult mai uimitor pe care îl uităm adesea. Dacă Dumnezeu există și a scris Biblia, atunci curcubelee sunt dovezi că Dumnezeu există. Dumnezeu nu se ascunde deloc. Dacă citești Geneza 9:12-13, găsești asta:
Și Dumnezeu a spus "Acesta este semnul legământului pe care îl fac între mine și tine și fiecare ființă vie care este cu tine, pentru toate viitoarele generații: îmi las arcul în nori și va fi un semn al legământului între mine și Pământ. . . "
Ce ar putea fi mai evident de-atât? Dumnezeu a lăsat un semn pentru toate generațiile viitoare, conform Bibliei. Evident că Dumnezeu nu vrea sa se ascundă.
Sunt multe cazuri și in Noul Testament. De exemplu, Matei Capitolul 17:
Şi după şase zile, Iisus i-a luat cu El pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan, fratele acestuia şi i-a dus singuri într-un munte înalt. Acolo s-a schimbat la faţă înaintea lor. A strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Tocmai atunci au apărut în fața lor Moise şi Ili, vorbind cu El.
Petru i-a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei adăposturie: unul Ţie, unul lui Moise şi unul lui Ilie. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, și un glas din nor a zis: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit. Pe Acesta ascultaţi-L!"
Acestea nu sunt acțiunile unui zeu ce se ascunde. Evident că liberul arbitru al lui Petru, Iacov și Ioan nu era așa important pentru Dumnezeu. Mai mult, acest lucru este scris în Biblie ca miliarde de oameni să poată să citească.
Sau luați acest pasaj din Matei 3:
Iar botezându-se Iisus, a ieșit din apă. Îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi luminându-L. Apoi glas din ceruri zice: "Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit".
Din nou, nu chiar cel mai ascuns Dumnezeu.
Sau acest pasaj din Luca 2:
În ținutul acela erau niște păstori care stăteau afară în câmp și făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Un înger al Domnului s-a înfățișat înaintea lor și slava Domnului a strălucit împrejurul lor.  Ei s-au înfricoșat foarte tare. Dar îngerul le-a zis: "Nu vă temeți: vă aduc o veste bună,  care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi,  în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos,  Domnul. Iată semnul,  dupa care-L veți cunoaște: veți găsi un Prunc înfășat în scutece și culcat într-o iesle." Și deodată, împreună cu îngerul, s-a unit o mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu și zicând: "Slava lui Dumnezeu în locurile preaînalte și pace pe Pământ între oamenii plăcuți Lui." După ce au plecat îngerii de la ei,  ca să se întoarcă în cer, pastorii au zis unii către alții: "Haidem să mergem până la Betleem și să vedem ce ni s-a spus și ce ne-a făcut cunoscut Domnul."
Liberul arbitru al pastorilor a fost puțin "zgâriat" aici.
În Corinteni 15:6, Paul spune:
Și atunci El [Iisus după înviere] a apărut în fața a mai mult de 500 de frați în același timp.
Acești 500 de oameni și-au cam pierdut liberul arbitru. Apoi Ioan spune:
Iisus a făcut multe alte lucruri de asemenea. Dacă fiecare dintre ele ar fi scrise, cred că nici întreaga lume nu ar avea loc pentru cărtile care ar fi scrise. (Ioan 21:25)
O gramadă de miracole -- atât de multe încât lumea asta nu ar avea loc pentru cărțile care le descriu. Cel mai probabil cel puțin o persoană a observat fiecare miracol. Gândește-te la câte nume ar putea umple o carte de telefon. Acum imaginează-ți o lume plină de cărți de telefoane. Sunt o gramadă de oameni. Nu a fost liberul lor arbitru afectat? Cum se ascunde Dumnezeu dacă milioane de oameni l-au văzut pe Iisus și ce miracole a făcut.

www.BibliaPentruSceptici.ro
Iisus pretinde că este Dumnezeu și Iisus este o ființă fizică ce merge de colo-colo prin Israel ca toți să-l vadă. Se pare c-a făcut milioane de miracole în fața a milioane de oameni. Dumnezeul Bibliei nu se ascunde -- Lui Dumnezeu îi este atât de foame pentru publicitate și faimă încât s-a încarnat pe el însuși și a început să facă miracole pentru toată lumea. Apoi crează o carte cu suflul său ca să descrie totul și publică miliarde de copii în toată lumea.
Totuși, din oarecare motive, Dumnezeu nu vrea ca niciunul din noi să vedem miracolele acestea în ziua de azi pentru că trebuie să rămână ascuns ca să nu ne altereze voințele.

Pare asta normal?  Sau este mai normal că Iisus nu a făcut nici un miracol adevărat?  Când combini această dovadă cu faptul că Iisus nu răspunde niciunei rugăciuni (începe cu Dovada #1), e clar pentru noi ce se intâmplă. Ideea că Dumnezeu se ascunde este ridicolă. Faptul că Dumnezeu este complet imaginar este adevăratul motiv pentru care nu există nici o dovadă că Dumnezeu există azi.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu